Introducere

11

INTRODUCERE

Dacia s-a constituit ca organizaţie statală puternică pe cursul inferior al fluviului Dunărea, iar înflorirea sa ca stat devine cunoscută în primul secol înainte de Isus Hristos, pe vremea împăratului Burebista şi a Marelui Preot Ceneu.

Au trecut două secole până la distrugerea sa, când ultimul unificator getic, Decebal, se sinucide în faţa avântului puternic al armatelor romane. Înaintea Imperiului Roman, Dacia reprezenta unica formaţiune statală clasică din Europa.

Când vorbesc despre formaţiune statală clasică mă gândesc în special la aspectele propriei organizări a func-ţionalităţilor într-un spaţiu extins.

Înainte de toate, organizarea se reflecta  în existenţ unităţii religioase, militare şi administrative.

În Dacia exista centrul administrativ, Sarmigetuza, centre religioase: Moliodava, Periodava şi Genucla, pre-cum şi alte numeroase centre fortificate răspândite pe în-treaga suprafaţă a ţării. 

Înainte de toate, statul rezista graţie unei armate numeroase, antrenată şi bine organizată, care a fost for-mată dintr-un nucleu operativ principal, numărând în jur de 120.000 de soldaţi. 

Principiul de mobilizare funcţiona fără viciu. 

În funcţia de Comandant militar suprem – Degio, au fost numiţi înainte de toate, de către regele de la Sar-migetuza, preoţii COTOPOLI. La funcţia Degio nu puteau accede decât personalităţile marcante.

În afara existenţei celei mai puternice autorităţi, re-gele cu reşedinţa la Sarmigetusa, în Dacia existau şi alţi regi puternici, tribali sau teritoriali, care în relaţia cu regele Sarmigetuzei erau prezentaţi drept aliaţii lui. De fapt, pu-ternicul rege al Sarmigetuzei este prezentat drept unifi-cator.

Interesant este că cetăţenii Daciei foloseau între ei apelativul Davo (cetăţean). Folosirea termenul Davo în co-municarea cotidiană între cetăţenii Daciei reprezintă prin-cipalul indicator al faptului că Dacia reprezenta un stat uni-tar, în fruntea căruia se afla un rege şi în care funcţionau anumite reguli de comportament civic.

Întrebarea care se ridică este următoarea: poate oare să reziste un stat atât de mare şi puternic, în care în paralel cu puterea regală funcţionau şi anumite norme de comportament civic la care rezultat se ajungea şi prin utili-zarea anumitei terminologii civile, dacă în centrele urbane nu rezista educaţie?

Desigur că înainte de toate educaţia trebuie căutată în rândul numeroşilor preoţi, al nobililor, comercianţilor etc.

Altă întrebare care se ridică este următoarea: de ce ar fi existat numeroasele opere “getice” ale marelui Cene-u, dacă nu era cine să le „consume” ?

Unde s-au pierdut aceste opere?

Cum existau şi supravieţuiau numeroasele bisice (temple) în care se propovăduia religia lui Zamolxis, dacă respectiva învăţătură nu a fost înregistrată în forma scrisă.

Există mai multe întrebări, dar până acum au fost oferite foarte puţine răspunsuri.

De ce este aşa, fără a face aprecieri politice, va răspunde timpul.

Răspunsul trebuie căutat în textele scrise din diferitele surse, dar înainte de toate în artefacte.

Ce artefact mai important decât inscripţiile de la Si-naia ar putea exista ?

Dar tocmai „Plăcile din Sinaia” descoperă secretul puterii Daciei şi al regelui, unificatorul din Sarmigetuza. 

Secretul constă în faptul că regimul social al Daciei este întemeiat pe baza unor norme şi credinţe religioase, prin care clerul numeros are cuvântul principal.

De fapt, funcţionalitatea Daciei este identică celei a Vaticanului din evul mediu. 

Tetovo, 2006