Capitolul 3

Care este adevărul

Desigur că dacă aş fi crezut că nu este veridic con-ţinutul plăcuţelor, mai mult ca sigur nu aş fi pierdut timpul contestând falsuri şi improvizaţii. 

Încă de la primele contacte vizuale cu numeroasele fotografii ale plăcuţelor mi-am dat seama că este vorba despre inscripţii originale, realizate într-o perioadă mai lun-gă de diferiţi autori. 

După marele succes avut la început în citirea unui număr mic de plăci, la un moment dat am ajuns la o bari-eră de netrecut în identificarea continuă a cuvintelor. Am ajuns în situaţia de a descoperi că anumite combinaţii de litere nu-şi păstrau semnificaţia pe toate plăcuţele pe care apăreau. Un moment de cotitură a fost marcat de combi-naţia “onsonto” (în numele, reprezentant al, nominalizat, determinat, …).

Ambiţia şi intuiţia m-au călăuzit spre un scop con-cret, nepermiţându-mi să renunţ la descoperiri. 

Îndelungata experienţă în studiul paleo-lingvis-ticii şi preistoriei îmi indica faptul că voi putea atinge scopul propus, transferându-mă, spiritual şi mental în perioada în care au fost scrise plăcile. Simţeam nevoia să trăiesc atmosfera, evenimentele, modul de gândire şi relaţiile socio-politice la momentul dat. Cu alte cu-vinte, trebuia să mă simt ca un cetăţean al Daciei ve-chi, să gândesc ca un « Davo Get » şi pe baza acestor fapte să identific cuvinte şi să construiesc fraze simple. Să mă contopesc în « Getica » lui Iordanes. 

Cunoştinţele acumulate anterior indicau posibilita-tea identificării cuvintelor prin apel la semnificaţia lor con-cretă şi la legăturile etimologice cu cuvintele corespun-zătoare din limba daco-română actuală.

Succesul nu a întârziat. Am reuşit să identific me-reu noi cuvinte şi să ajung la citirea a mai mult de treizeci de plăci. 

Rămân încă multe cuvinte de identificat. Identifica-rea lor va putea fi posibilă odată ce voi putea vedea plăcu-ţele. Acest lucru îmi va putea uşura munca şi va înlătura posibilitatea înteprinderii vreunei improvizaţii nedorite, ast-fel încât identificarea eronată a vreunui semn va fi redusă la minim.

Explore posts in the same categories: Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: